Gândurile sunt stropi de ploi, ploi calme şi resemnate de toamnã, dar şi ploi tumultoase, de varã. Şi atunci scriem, cãci ce altceva este scrisul, decât ape care au dat peste maluri ?

Gândurile sunt flori perisabile ; dacã nu le dãruim cuiva, se trec şi mor fãrã rost.

Gândurile sunt uneori obsesii care ne forţeazã sã vorbim, atunci când credeam cã nu mai avem nimic de spus nimãnui.

Gândurile sunt interlocutorii noştrii tãcuţi şi profunzi, de care fugim adeseori de teamã sã nu ne pierdem superficialitatea.

Cui nu i-a fost fricã de propriile-i gânduri? Cui nu i-a fost teamã de el însuşi?

Gândurile judecã, ne judecã şi ne adjudecã. Sunt entitãţi logice, nemiloase, cu tãişul ascuns în teci de catifea.

Sã gândim parcimonios, în stropi ; şi stropii sã fie stropi de rouã şi muguri de luminã !