Arca lui Nae
Abia după ce am scris această carte, mi-am dat seama că nu ştiu să îi definesc genul literar. Desigur, este un roman, dar ce fel de roman ? Unul de fictiune cu accentuate tonuri pamfletare, sau un jurnal – un dublu jurnal, cel al căţelului Nae şi cel al stăpânei lui, Nelly ? Acest, să-i spunem jurnal-pamflet-fictiune, scris post-mortem de căţelul Nae, are la bază peripeţiile lui terestre şi imaginare. Ce se întâmplă cu spiritul canin după moarte ? Are el dreptul la o judecată de apoi? Are el dreptul la reîncarnare şi la evoluţie spirituală ? Se poate depăşi treapta de animal, printr-o viaţă angajată în slujba binelui ?
Mitologia egipteană dă un răspuns afirmativ la aceste întrebări, prin zeul Thot, cel care, în afara darului său nepreţuit făcut omenirii – scrierea, avea şi sarcina nobilă de a tria sufletele, în scopul orientării lor spre o nouă reîncarnare, dar pe o treaptă spirituală superioară. Legendele egiptene oferă un spatiu larg câinelui, acest animal de companie fidel până după moarte. Ele mi-au fost călăuză în închegarea naraţiunii.
Iată firul conducător al acestui roman – zgarda – care poartă după ea viaţa lui Nae, menirea acestei vieţi şi devenirea ei, ficţiune-pretext pentru o incursiune în domeniul artelor condeiului şi al culorilor, într-un cuvânt, al culturii. Tonul romanului – uneori sarcastic, alteori comic, alteori nostalgic şi tandru – aduce în prim plan o problemă de o neliniştitoare actualitate: supravieţuirea planetei, ameninţată de surpare din pricina atitudinilor iresponsabile ale locuitorilor ei.
Ţin să mulţumesc totodată mamei mele pentru corespondenţa noastră din perioada 1990 – 1995, spicuiri din care se întrezăresc, abia schiţat, unele aspecte ale penibilei tranziţii politico-economice din România post revoluţionară.
Şi, ca să îl citez pe Nae, dacă vi-a plăcut romanul, “vă rog să-mi spuneţi şi mie cam câte oase face (din alea cu măduvă)”.
Éditeur : | Pegasus Press Bucuresti | Langue : | roumain |
---|---|---|---|
Genre : | Littérature | Sortie : | 25 avril 2015 |
Sous-genre : | Roman | ||
Biographie
Antonia ILIESCU
Née à Bucarest, le 28 mars après J.Ch.
Études universitaires (licenciée en sciences chimiques, spécialisation chimie organique de synthèse) à l'Université de Bucarest - Institut Polytechnique "Gheorghe Gheorghiu Dej" de Bucarest (Roumanie).
Études postuniversitaires d'éco-conseiller à l'Institut Eco-Conseil de Namur (Belgique).
Auteure bilingue (roumain-français), plusieurs livres publiés (romans, poésies, nouvelles, essais).
Auteure compositeure interprète de musique folk.
Membre de l’AREAW :
https://www.areaw.be/iliescu-antonia/
Membre de l’AEB :
https://www.ecrivainsbelges.be/news/618/78/Iliescu-Antonia/d,details_news
Membre de la SABAM