Poezia este, dintre toate genurile literare, cea mai tolerantă şi mai încăpătoare vis-à-vis de expresia emotivă a sufletului omenesc. Prin poezie eu înţeleg cuvântul şi proiecţia lui în imagine, vizibilă sau invizibilă; poezia poate fi scrisă, pictată, sculptată, cântată,.... Dar poezie iese din orice definiţie, atunci când e trăită; şi dintre toate tipurile de poezie, ea este cea mai frumoasă!

Dacă Magritte se înclină în faţa unei pipe - “La poésie est une pipe”, - Gide se pleacă cu umilinţă în faţa unei prune: « suflet de poet ... ne emoţionăm şi-n faţa unei prune ».

Omul, cu toata învăţătura lui, este mai mic decât floarea, fiindcă are multe de învăţat de la ea : să fie frumos fără să cadă în narcisism, să se dăruiască fără să ceară nimic în schimb, şi, când îi vine timpul, să moară fără să aibe regrete, conştient fiind - ca şi floarea - de a-şi fi împlinit misiunea sa: aceea de a spori frumuseţea lumii, fie numai cu un gând, cu o petală, sau cu o poezie...

Am ales poezia, ca formă de expresie pentru această carte, deoarece ea este o parteneră ideală în aventura scrierii unei cărţi.

Din loc în loc am lăsat să vorbească, alături de cuvânt, un desen, ca un complement al poeziei, sau mai bine-zis, ca un compliment adus acestei domnişoare răsfăţate a slovelor.

Te salut, poezie, prietena mea !